Particula fundamentală, Vibraţie, Oscilaţie şi Frecvenţă

O abordare orală care încearcă să răspundă mai mult la întrebarea “ce?” şi mai puţin la “cum?”

Ceea ce numim noi CREAŢIE Manifestă este o HOLOGRAMĂ, o REALITATE VIRTUALĂ, în care Conştiinţa Sursei se proiectează, pentru a lua diferite forme şi a se putea percepe separată prin identităţi diferite care interacţionează între ele! NOI SUNTEM astfel de identităţi individuale animate de Conştiinţa Sursei! Holograma funcţionează pe baza unor LEGI foarte clare ale Fizicii Multi-Dimensionale (mecanica şi dinamica energetică multi-dimensională), nu este hocus-pocus!

MATERIA de bază a acestei Holograme este o particulă fundamentală (pe care oamenii de ştiinţă o tot caută…) numită Partiki, prescurtat Pki. Prin ‘permutări şi aranjamente’ aceasta construieşte nivele tot mai complexe ale creaţiei care în cele din urmă ne apar ca atomi, elemente chimice, celule… apoi obiecte, persoane, mediul înconjurator, etc.

Pentru o înţelegere mai uşoară vom compara Partiki cu un pixel de pe ecranul unui monitor. Pixelul are 2 stări, stins / aprins. Când este stins nu se vede nimic. Când se aprinde se vede ceva. În sine acel ceva nu ne spune multe, dar poate fi de culori diferite de exemplu. Însă dacă se aprind mai mulţi pixeli începe să apară ceva mai complex, o imagine care poate căpăta sens pentru noi dacă ştim să o descifrăm / interpretăm. Pot apărea forme, obiecte, peisaje, chiar persoane! Prin schimbarea pixelilor se obţine o suită de imagini. Dacă schimbarea pixelilor se face într-o manieră coordonată / sincron se poate obţine iluzia unei mişcări a personajelor, obiectelor… iar dacă aceasta se întâmplă la o anumită frecvenţă apare senzaţia de continuitate a mişcării! Bineînţeles este nevoie de curent ‘în instalaţie’ ca să funcţioneze toată treaba!

Simplificând lucrurile, la fel se întâmplă cu Partiki. Are două stări, stins şi aprins. Când este ‘stins’ el vibrează şi emite un SUNET inaudibil (pre-sunet) şi este caracterizat de VIBRAŢIE! Când este ‘aprins’ el oscilează, se manifestă ca şi LUMINĂ şi este caracterizat prin OSCILAŢIE! Iar ‘curentul’ care îl aprinde şi îl stinge este Conştiinţa Sursei, care intră şi iese în/din Creaţie, perpetuu! Tot Conştiinţa coordonează sincronicitatea şi frecvenţa la care Pki se aprind şi se sting pentru a crea în Hologramă iluzia că suntem fizici, ne deplasăm şi interacţionăm, asemeni personajelor dintr-un film pe un ecran!

Creaţia se structurează în funcţie de cum ‘funţionează’ aceşti Pki.

Există părţi / zone ale Creaţiei în care Pki:

  • stau tot timpul stinşi Câmpurile de Sunet Primordial – Conştiinţa Sursei este nemanifestă! Ea există dar nu a intrat în creaţie! „La început a fost Cuvântul!”
  • stau tot timpul aprinşi Câmpurile de Lumină Primordială – Conştiinţa Sursei se manifestă! Întră în creaţie! “Să fie Lumină!”
  • pâlpâie – conştiinţa intră şi iese, se manifestă şi se demanifestă, pe diferite FRECVENŢE în anumite moduri sincrone şi creează HOLOGRAMA în care ne manifestăm noi (şi mulţi alţii) şi o considerăm REALITATEA!

Frecvenţe diferite de pâlpâire asigură compartimentarea Câmpului Unificat de Pki şi separarea pe mai multe planuri / dimensiuni şi tărâmuri / densităţi care deşi ocupă acelaşi spaţiu nu se întâlnesc (decât în condiţii speciale), exact aşa cum mai multe posturi de radio nu se amestecă (le putem accesa separat, pentru simplul motiv că sunt pe frecvenţe diferite) deşi ocupă simultan acelaşi spaţiu!

Pâlpâirea este caracterizată de FRECVENŢĂ !!!

O DIMENSIUNE este un câmp de Pki şi este caracterizată, printre altele, de un raport bine definit între VIBRAŢIE şi OSCILAŢIE a Pki care o compun, ceea ce determină FRECVENŢA specifică dimensiunii. Mai exact, o Dimensiune acoperă un interval (continuu) de frecvenţe. De aceea se mai numeşte şi BANDĂ de FRECVENŢE!

Dimensiunile SUPERIOARE sunt caracterizate prin FRECVENŢE ridicate, LUMINĂ aprinsă din ce în ce mai mult, adică OSCILAŢIE mare şi VIBRAŢIE scăzută / mică. Cu alte cuvinte Conştiinţa Sursei (‘curentul’) este prezentă şi se manifestă în Creaţie mai mult!

Dimensiunile INFERIOARE sunt caracterizate prin FRECVENŢE scăzute, adică LUMINĂ stinsă mai mult, deci OSCILAŢIE mică şi VIBRAŢIE mare / înaltă! Cu alte cuvinte Conştiinţa Sursei este mai puţin prezentă / manifestă în Creaţie!

Evoluţia înseamnă să manifestăm din ce în ce mai mult Conştiinţa Sursei, deci să ne mutăm în dimensiuni din ce în ce mai înalte, care PERMIT MANIFESTAREA în Creaţie a Conştiinţei divine!