‘Programul oficial’ – ‘Spălaţi pe Creier’

“Poate vă întrebaţi acum la ce ne referim când vorbim despre ‘programul de spălare a creierului’, aşa că vă vom furniza căteva informaţii suplimentare legat de ‘programul oficial al realităţii’ care operează în prezent în sistemul vostru mondial. Nu simţiţi ‘spălaţi pe creier’, vă poate veni greu să concepeţi că aţi fost spălaţi pe creier, şi cel mai probabil nu credeţi că este ceva în neregulă cu ideile şi credinţele răspândite de autorităţile voastre exterioare oficiale (guvern, experţii medicali, experţii apărării, comunitatea ştiinţifică, experţii religioşi, etc) Însăşi structura vieţii voastre zilnice pare să depindă de aceşti ‘experţi’ care înţeleg totul în locul vostru, care vă spun ‘cum stau lucrurile’ şi ce ‘trebuie să faceţi‘. Prin aceste autorităţi aparente sunteţi educaţi să nu vă gândiţi la imaginea de ansamblu, la ce înseamnă realitatea cu adevărat, la scopul pe care existenţa voastră l-ar putea avea.

Sunteţi educaţi să credeţi că astfel de întrebări nu sunt importante sau că nu se poate răspunde la ele. Sunteţi dresaţi să ‘urmaţi regulile’ aşa cum sunt ele dictate de majoritate, să gândiţi cum gândeau părinţii voştri, şi ei cum gândeau părinţii lor. Acesta este programul de care vorbim şi în prezent, pentru majoritatea dintre voi, el operează la un nivel subconştient. De unde originează acest program care privează individul de puterea sa personală? A apărut accidental ca un capriciu al evoluţiei credinţei umane? Cum s-a ajuns aici, încât acest program de idei defineşte acum realitatea în locul vostru şi vă îndeamnă să nu vă definiţi singuri realitatea niciodată? Cine v-a făcut să credeţi că oamenii sunt singura formă de viaţă inteligentă din univers? De unde a luat specia voastră idea că singura realitate ‘reală’ este ceea ce poate fi definit prin cele cinci simţuri cunoscute (n.tr. de noi )? Aţi fost educaţi să credeţi că ‘pur şi simplu aşa este realitatea’, şi majoritatea dintre voi încă acceptaţi această premisă. Acesta este programul! De unde credeţi că vin aceste idei? (poate nu v-aţi întrebat niciodată aceste lucruri, deoarece a pune aceste întrebări nu face parte din program)

Acest program de idei nu v-a parvenit accidental, nici nu a apărut ca un capriciu al evoluţiei. Acest program oficial care acum vă serveşte drept filtru al realităţii nu vă dă o imagine clară sau corectă despre cum este realitatea ‘cu adevărat’. Cine credeţi că beneficiază de credinţa voastră că viaţa extra-terestră nu este o realitate? Cine credeţi că ar putea beneficia de faptul că oamenii sunt închişi într-o lume percepută doar prin cele cinci simţuri? Cine credeţi că ar beneficia cel mai mult din educarea a generaţii întregi de oameni să nu pună sub semnul întrebării autoritatea sau ideile susţinute de acea autoritate?

Până nu începeţi să deschideţi ochii şi nu realizaţi că inteligenţa extra-terestră şi din alte dimensiuni joacă un rol semnificativ în evoluţia umană, şi au fost implicaţi de la începuturile speciei voastre pe Pământ, vă va fi dificil să definiţi acel ‘cine’ sau inteligenţa din spatele programului. (1) […] Implicarea extra-terestră a fost o realitate cu mult dinaintea istorie voastre consemante. Anumite grupuri de vizitatori au lucrat în favoarea evoluţiei umane, altele s-au muncit pentru exploatarea rasei. Aceste facţiuni încă există,  în momentul actual al evoluţiei voastre, unele lucrând spre iluminarea voastră, altele străduindu-se să vă înrobească energiile pentru scopurile lor proprii.

Voi sunteţi responsabili pentru conştienţa voastră şi pentru alegerile pe care le faceţi, alegeri care fie vor expanda acea conştienţă către iluminare fie vă vor cufunda în întuneric şi frică. Vă recomandăm călduros să scoateţi capul din program şi să începeţi, individual, să puneţi întrebările corecte despre planeta voastră, guvernul vostru, ‘experţii voştrii’, şi credinţele pe care le-aţi acceptat în ceea ce priveşte natura realităţii.

[…] Cu cât aveţi mai multă informaţie la dispoziţie cu atât veţi fi mai capabili să luaţi decizii informate şi sa faceţi alegeri înţelepte. NU sugerăm o rebeliune deschisă împotriva autorităţii aşa cum o cunoaşteţi, ci pur şi simplu folosirea discernământului când vă sunt prezentate viziunile acelei autorităţi. Privind în voi înşivă, începând să exploraţi porţiunile identităţii voastre şi cunoscând viaţa dinăuntru, veţi descoperi perspective alternative din care să alegeţi. Veţi avea mai multe informaţii din care să trageţi concluzii şi veţi găsi să puneţi multe alte întrebări la care programul nu vă poate răspunde. Punând întrebările corecte veţi începe o odisee spirituală personală care vă va duce deasupra şi dincolo de program, în iluminarea cuvenită, care este următorul stadiu al evoluţiei voastre ca om.

Traducere şi adaptare din:
Voyagers I (2nd Ed) – Ch 1 – The Program
Ashayana Deane

(1) inteligenta din spatele programuluiun argument de bază al celor care catalogează astfel de idei drept ‘teoria conspiraţiei’ este că, ei cred, că oamenii nu ar fi în stare să pună la punct o acţiune de ‘asemenea amploare’… deoarece pornesc din prisma propriei inteligenţe, clar limitată, incapabilă de aşa ceva. Şi au dreptate 🙂 NU oamenii sunt arhitecţii acestei ‘conspiraţii’. Greşesc însă prin faptul că nu realizează că există inteligenţe mult superioare nivelului nostru actual şi nu acceptă posibilitatea implicării lor în viaţa noastră! Chiar dacă vă vine greu să acceptaţi această idee, faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi vedeţi cum totul capătă o altă perspectivă…

“Idea unui Guvern Interior vă poate surprinde pe mulţi deoarece aţi fost condiţionaţi (/dresaţi) secole în şir să aderaţi orbeşte la dictatele autorităţii exterioare. […] Cu conştienţa vine şi responsabilitatea de a folosi acea conştienţă în mod eficient. V-am dat acum darul conştienţei privind activităţile care au loc în infrastructura elitei voastre de putere. (2) Pentru mulţi dintre voi povara acestui dar va părea prea mult de dus. La urma urmei vă sugerăm să începeţi să gândiţi singuri, să puneţi sub semnul întrebării exact acele autorităţi la care v-aţi adresat pentru ghidare şi securitate. Vă ‘constrângem’ să începeţi să priviţi în interior la miezul fiinţei voastre proprii, să începeţi să cautaţi răspunsuri mai degrabă în şoaptele inimii voastre decât să acceptaţi răspunsurile programate date de mintea voastră logică limitată. O povară grea a responsabilităţii, într-adevăr, pentru cei care s-au complăcut în iluzia pre-programată a realităţii ‘oficiale’ cu care aţi fost alimentaţi prin guvern, media şi dogma religioasă.

Nu putem insista suficient să începeţi să priviţi în interior, să descoperiţi înţelepciunea şi splendoarea sinelui vostru interior – o porţiune a identităţii voastre pe care aţi fost programaţi să o negaţi, să nu aveţi încredere în ea şi să vă fie frică de ea. Deoarece tocmai prin acest sine renegat care trăieşte în fiecare din voi vă veţi descoperi propriul adevăr. Din acest loc interior vă veţi găsi răspunsurile proprii. Şi acele răspunsuri s-ar putea foarte bine să vă pună în opoziţie cu programul oficial al realităţii cu care aţi fost alimentaţi. Faceţi o investiţie valoroasă dacă vă alocaţi timp pentru a privi credinţele şi ideile care constituie codurile voastre morale, etice şi perceptuale şi astfel veţi câştiga stăpânire asupra conţinutului minţii voastre conştiente, în loc să-i permiteţi să fie condusă de mofturile celor din afara voastră – care ar putea, sau nu, să vă vrea binele cel mai înalt. În timp ce sacrificaţi temporar simţul securităţii false şi răspunsurile superficiale pe care vi le ofera ‘programul oficial’ puteţi găsi confort ştiind că câştigaţi o achiziţie nepreţuită, suveranitatea personală. Prin suveranitate personală vor fi găsite adevărata securitate personală şi răspunsurile clare.

Legat de subiecte cum ar fi Guvernul Interior, viaţa extra-terestră (ET), fenomene paranormale sau împuternicire (/putere) personală nu veţi găsi prea mult suport din partea perspectivei ‘oficiale’. Într-adevăr, programul oficial actual, care stă la baza realităţii maselor voastre, depinde exact de negarea acestor aspecte ale realităţii umane. Programul de spălare pe creier a fost atât de bine orchestrat prin credinţele voastre subconştiente încât chiar şi prietenii şi familiile voastre s-ar putea să vă stea împotrivă când începeţi să puneţi întrebările corecte. Au fost educaţi să nu se întrebe. Au fost programaţi să urmeze programul şi să perceapă ca o ameninţare orice pune la îndoială motivele sau aplicarea acelui program.(3)

Traducere şi adaptare din:
Voyagers I (2nd Ed) – Ch 1 – Old Zeta Agenda and Personal Growth
Ashayana Deane

(2) Nu am expus încă detaliile la care se face referinţă tocmai pentru a nu împovăra şi a nu stârni respingerea celor care încă nu sunt familiari cu subiectele. În clipa de faţă este importantă realizarea faptului că prisma prin care privim realitatea este defectă… şi că asta nu e întâmplător. Evident, urmează să elaborăm acele subiecte în articole viitoare…

(3) Ca agenţii din Matrix :)… orice personaj din matrice identifica ‘anomalia’ se transforma imediat într-unul din agenţi! Tot aşa se erijează în agenţi / apărători ai ‘sistemului’, în mod foarte surprinzător, oamenii din jurul nostru (chiar membrii de familie şi prietenii) atunci când le ameninţăm ‘lumea’ construită de sistem, cu scopul de a elimina pericolul şi a readuce ‘ordinea’.

Advertisements

‘Programul oficial’ – Realitatea consensuală

Un citat revelator care se leagă perfect de articolele anterioare. Pune în lumină nereguli ale realităţii noastre actuale, aşa cum o acceptăm, credem că trebuie să fie şi cum o construim prin participarea inconştientă conform programării la care am fost supuşi…

“Să aruncăm o privire la cultura voastră americană (asta în contextul faptului că autoarea este din statele unite, dar putem extrapola cel puţin la toate societăţile de model ‘vestic’, deci şi nouă românilor 😉 ) – cel mai bun exemplu de cetăţenie liberă şi sistem întreprinzător de pe planetă în prezent. Care credeţi că este gândirea ‘normei’, cum funcţionează omul ‘obişnuit’ în acest sistem? Ne referim aici la mintea ‘tribală’, la cultură, la ‘realitatea consensuală’. În viziunea ‘oficială’ asupra lucrurilor (acele idei perpetuate prin media, prin instituţiile sociale, de afaceri şi religioase şi prin şcolile voastre), sunteţi învăţaţi să credeţi că anumite lucruri sunt adevărate, iar altele nu sunt adevărate; anumite comportamente sunt acceptabile, altele nu; şi că anumite idei sunt valide, altele nu. Sunteţi educaţi să priviţi realitatea şi să vă definiţi într-un anumit fel pentru a fi acceptabili, funcţionali şi ‘normali’ în cadrul limitărilor voastre culturale. Vom numi aceste puncte de vedere şi definiţii ‘programul de bază’ după care cetăţenii voştrii funcţionează.

În reţeau complexă de teologii şi ideologii ale sistemelor voastre de credinţă există idei centrale sau credinţe esenţiale, pe care toate celelalte credinţe sunt stivuite şi din care reies celelalte credinţe (mai) superficiale. Majoritatea oamenilor funcţionează automat pe acest program de bază de credinţe impuse cultural. Programul, elementele sale esenţiale şi chiar şi cunoaşterea faptului că programul există, operează pe nivele pe care le-aţi numi ‘subconştiente’. Asta implică faptul că aceste programe interne vă conduc ele, în loc să le dirijaţi sau să le alegeţi voi conştient. Deci, ca indivizi, nu deţineţi puterea voastră personală. Nu sunteţi împuterniciţi, ci mai degrabă privaţi de putere, deoarece aceste programe subconştiente conduc activităţile sistemelor voastre mentale, emoţionale şi fizice.

În această Eră a Iluminării parte din vindecarea voastră, parte din provocarea voastră evolutivă, este să revendicaţi această putere, accesaţi acele programe ascunse şi obţineţi suveranitate asupra acelor porţiuni ascunse ale identităţii voastre. În acest fel veţi deveni iluminaţi, puternici şi liberi să alegeţi conştient ideile şi credinţele care dirijează tiparele forţelor voastre interioare. Acum vă întrebăm: vă învaţă realitatea voastră convenţională, consensuală despre aceste lucruri?

  • Învăţaţi din copilărie că sunteţi fiinţe multidimensionale binecuvântate aici pentru a vă manifesta suveranitatea personală?
  • Sunteţi învăţaţi că sunteţi meniţi să fiţi puternici, împliniţi şi liberi?
  • Vă pregăteşte educaţia voastră să lucraţi cooperativ în co-creere cu alţii, sau vă învaţă să vă separaţi de ceilalţi şi să concuraţi pentru recompense limitate?
  • Ideile celor din jurul vostru vă conving că lumea este un loc sigur şi fericit, sau vă sugerează că lumea este rece şi periculoasă?
  • Sunteţi antrenaţi să vă apropiaţi de ceilalţi oameni cu încredere, sau să fiţi suspicioşi, să vă protejaţi şi să vă retrageţi cu frică?
  • Sunteţi educaţi să vă iubiţi corpurile, pe voi înşivă şi pe alţii, sau să judecaţi şi să condamnaţi?
  • Sunteţi învăţaţi, prin ideile convenţionale, căile iubirii, ale frăţiei cooperative şi co-creative?

Răspunsul la aceste întrebări este un ‘NU’ evident. Ajunge să examinaţi ziarele, emisiunile tv zilnice, sau să vă înscrieţi la o şcoală de afaceri. Ce atitudini şi aluzii subtile sugerează? Programul vostru oficial vă spune că oriunde aţi fi sunteţi neajutoraţi şi victimizaţi de forţe dincolo de controlul vostru, că lumea este un loc dur şi rece cu resurse limitate pentru care trebuie să concuraţi, că corpurile voastre sunt vulnerabile şi incapabile să se protejeze împotriva bolilor, că omenirea este haotică sau ‘păcătoasă’ şi natura umană nu este demnă de încredere. Sunteţi dresaţi prin repetiţie şi întărire constantă că ‘nu este suficient’ şi să aveţi întotdeauna nevoie de mai mult, şi că voi nu sunteţi suficient de… draguţi, deştepţi, puternici, rapizi, bogaţi sau buni. Sunteţi învăţaţi, întocmai precum au fost părinţii voştri, să credeţi că sunteţi doar ceea ce există între vârful capului şi vârfurile degetelor de la picioare. Sunteţi educaţi să puneţi la îndoială sinele, să vă fie frică de el, să-l pedepsiţi şi să vă puneţi încrederea în autorităţi sau ‘experţi’ din afara voastră. Sunteţi învăţaţi să vă doriţi puterea dar să vă fie frică de ea şi să vă temeţi că nu o puteţi manevra înţelept.

Emoţia este putere, şi astfel este de aşteptat ca în acest program să fiţi învăţaţi să invalidaţi şi să reprimaţi cunoaşterea emoţională. Intuiţiile şi simţurile superioare vă dau acces direct la putere şi cunoaştere superioare. Iar voi sunteţi învăţaţi să negaţi, să devalorizaţi, să renegaţi, să discreditaţi şi să vă fie frică de percepţia şi cunoaşterea intuitivă.

Vă sună de parcă acest program ‘oficial’ este conceput să vă ajute să deveniţi împuterniciţi sau liberi? Sunteţi programaţi să credeţi că ceea ce este în exterior este mai important decât ceea ce este în interior şi să vă distrageţi continuu cu aspectele exterioare, mai importante, ale realităţii. Vă încurajează programul vostru convenţional să priviţi în interior pentru răspunsuri, să descoperiţi puterea voastră înnăscută de a crea schimbare sau să petreceţi timp explorând frontiera vastă, necartografiată, care există ‘între urechile voastre’? ‘Americanul mediu’ este mult prea ocupat, supraîncărcat sau distras pentru a-şi face timp să exploreze sinele, orice altceva pare ‘mai important’. Şi mulţi sunt mult prea ‘înguşti la minte’ pentru a recunoaşte că sinele este o mare necunoscută, şi prea înfricoşaţi să se apropie de psihicul interior cu o minte deschisă.

În programul vostru actual de realitate consensuală sunteţi antrenaţi din copilărie să vă deziceţi de sine, să vă subjugaţi autorităţilor exterioare vouă şi să proiectaţi puterea voastră personală în afară, asupra altor oameni sau circumstanţe. De la naştere sunteţi instruiţi să acceptaţi percepţiile altora ca fiind mai valide decât cele proprii şi să ‘faceţi pe placul’ altora cu orice preţ. Sunteţi inrolaţi în şcoli concepute pentru a reduce la tăcere creativitatea şi a zdrobi identitatea personală, pentru a crea ‘elevi model’ care se supun profesorilor şi urmează regulile. Apoi intraţi într-o structură economică care vă programează suplimentar să vă supuneţi autorităţilor, să munciţi pentru alţii şi să permiteţi altora să beneficieze în proporţii inechitabile de truda şi de investiţia voastră energetică. Sunteţi educaţi că pentru a supravieţui trebuie fie să faceţi pe placul altora cu orice preţ (pentru că ei vă deţin puterea) sau să vă croiţi drum prin sistem, prin luptă, pentru a reuşi (şi a vă revendica puterea cu forţa). Sacrifică-ţi sinele, serveşte-i pe alţii, munceşte din greu, fă mai mult, cumpără mai multe, ai nevoie de mai multe… concură, insistă, produ.

Priviţi ce mesaje trimite cetăţenilor voştrii din nou şi din nou realitatea voastră consensuală şi programul de credinţe ascuns: observaţi cum sunteţi programaţi să creaţi boală în corpurile şi minţile voastre, pentru că nimeni niciodată nu v-a spus că aveţi puterea să schimbaţi programul şi să faceţi alegeri mai bune, mai sănătoase. Nimeni niciodată nu v-a spus că ‘gândurile sunt lucruri’ care crează realitatea.

Programul de bază, pe care oamenii din timpurile voastre îl urmează în mod subconştient, v-a dresat să vă închideţi minţile, şi să judecaţi, să condamnaţi şi să vă fie frică de multe dintre ideile şi tehnologiile (cum ar fi cele de dezvoltare intuitivă) care v-ar vindeca şi v-ar elibera. Vă cerem doar, de dragul evoluţiei voastre, să priviţi programul. Şi întrebaţi-vă:

Hrăneşte potenţialul uman sau îi limitează posibilităţile?

Este un program omenos care dă naştere la frăţie / fraternitate şi armonie, sau crează separare, segregare şi luptă pentru putere?

Vă permite să vă iubiţi pe voi înşivă şi pe alţii?

Vă învaţă respect pentru tot ce înseamnă viaţă?

NU.

Dragi oameni, cine credeţi că este responsabil pentru schimbarea programului? Religiile? Dumnezeu? Guvernul? Doctorii şi oamenii de ştiinţă? Birocraţia?

Acestea sunt insăşi organizaţiile şi instituţiile care beneficiază cel mai mult din păstrarea intactă a programelor autodistructive. Când oamenii se pot conduce singuri nu au nevoie de conducători (leaderi), şi când oamenii se pot auto-vindeca nu au nevoie de vindecători. Când oamenii realizează că ‘Dumnezeu’ există în ei înşişi şi că ei există în acea forţă, nu vor avea nevoie ca alţii să-i salveze.

Descoperirea, înţelegerea, vindecarea şi schimbarea programului de credinţe de bază este responsabilitatea fiecărui individ al cărui viaţă este îngropată în şi controlată de program. Şi fiecare individ care poate face cu succes schimbări conştiente şi poate crea un program de idei mai recompensator uşurează succesul celui care vine după el.”

Traducere şi adaptare din:
Voyagers I  (2nd Ed) – Ch 6 – Adjacent Earth and Zeta
Ashayana Deane

Distorsiuni intenţionate ale Învăţăturilor Sacre

“De-a lungul istoriei voastre s-au făcut numeroase încercări de a vă devia de la calea voastră evolutivă de succes, de către diferite grupuri. După cum am zis, Pământul este o proprietate valoroasă în termeni universali. Învăţăturile însămânţate original (n.tr: menite să ne ajute în evoluţie şi reconectare conştientă la forurile noastre superioare, din care primul nivel este Sufletul) […] au fost puternic distorsionate. Multă informaţie a fost îndepărtată din aceste scrieri pentru a vă menţine inconştienţi. Oamenii înşişi, sub conducerea forţelor rău intenţionate, au răstălmăcit şi au reţinut aspecte cheie ale acestor învăţături de-a lungul istoriei voastre. În vremurile voastre NU EXISTĂ NICI UN TEXT RELIGIOS care să nu fi fost supus acestor manipulări. Din acest motiv vi se oferă acum multă informaţie nouă, dar chiar şi cu traducerile contemporane trebuie să fiţi atenţi la astfel de distorsiuni intenţionate.

Prin distorsiunile din tradiţiile voastre aţi fost învăţaţi să vă renegaţi / tăgăduiţi puterea personală, să vă negaţi percepţiile şi să vă distrageţi veşnic de la a privi spre interior la cunoaşterea care trăieşte în conexiunea cu Sufletul […]. Aceste distorsiuni în învăţături v-au răpit şi mai mult abilitatea de a vă conecta cu Sufletul, educându-vă în schimb să aderaţi la dictatele unor autorităţi exterioare vouă. […] În secţiuni anterioare (n.tr.: din carte) am amintit despre programul de spălare a creierului. Acest program a fost pus în mişcare de facţiunile care doresc eşecul vostru şi au făcut o treabă foarte bună în influenţarea percepţiilor voastre în aşa fel încât să aveţi prejudecăţi chiar împotriva informaţiei care v-ar oferi libertatea să creşteţi şi să evoluaţi cu succes.

Prin tradiţiile voastre aţi fost educaţi să vă supuneţi, să urmaţi orbeşte ideile altora şi să vă fie frică şi să vă îndoiţi de însăşi natura voastră umană. Aţi fost învăţaţi că sunteţi lipsiţi de putere şi nevrednici / demni de dispreţ, şi că corpul vostru este cumva rău şi întinat. NU acestea au fost învăţăturile originale! Manipulatorii au folosit porţiuni din învăţăturile originale, distorsionându-le, îndepărtându-vă de secretele păstrate în corpul vostru, alimentându-vă cu idea greşită că vă puteţi conecta cu sufletul vostru renegându-vă corpul, când, în adevăr, trebuie să vă conectaţi la Suflet prin forma biologică (/corpul fizic). Învăţăturile au fost distorsionate pentru a vă face să credeţi că puteţi “să-L găsiţi pe Dumnezeu” căutând în exteriorul vostru, sau făcând pe plac vre-unei autorităţi auto-intitulate care are puterea să vă ţină divinitatea proprie în locul vostru. Aţi fost ghidaţi să urmaţi mai degrabă “litera” decât “spiritul” legii şi legile care aţi fost învăţaţi să le urmaţi au fost cu bună ştiinţă răstălmăcite încât individul să nu-şi poată crea o conexiune personală cu Sursa.”

Traducere şi adaptare din:
Voyagers I – Ch 5 : Intentional Distortions of Sacred Teachings
Ashayana Deane

Deci Gardienii ne recomandă să păstrăm în permanenţă observatorul critic, indiferent ce (re)surse sunt la baza căii noastre spirituale, deoarece TOATE scrierile vechi (învăţăturile sacre) au fost manipulate într-o oarecare măsură, pentru a servi altor scopuri decât ale noastre. Dacă vreodată avem impresia ca nu rezonăm cu anumite idei prezentate acolo e foarte posibil să fi întâlnit o distorsiune. Este foarte important să NE PERMITEM să nu fim de acord, întru totul, cu ceea ce ni se prezintă şi să rămânem SINCERI cu noi înşine chiar daca asta zguduie din temelii fiinţa noastră! Doar acordându-ne această libertate putem să discernem în interior dacă ne reprezintă sau nu o anumită idee / învăţătură!

Mai mult, ei ne recomandă să ne folosim discernământul în raport cu ORICE‘adevăr’ care ni se prezintă, indiferent de subiect şi domeniu, în loc să acceptăm ca pe o dogmă tot ceea ce ne prezintă ‘autorităţile’ exterioare (în context fiind vorba mai mult de autorităţile religioase / spirituale… dar e valabil in orice domeniu). Un rol foarte important in inhibarea discernământului nostru l-au avut şcoala şi biserica! Adică tocmai instituţiile care s-au auto-proclamat autorităţi în educaţia noastră materială şi spirituală!!! Cam la fel este şi cu celelalte instituţii create ‘în folosul’ oamenilor! Aşa că s-ar putea să fie nevoie de puţin exerciţiu până să înceapă să ne funcţioneze discernământul, dar este un efort răsplătit din plin!

O altă concluzie foaaaarte importantă este că “nu tot ce zboară se mănâncă!” 😛 adică nu toată cunoaşterea spirituală disponibilă ‘pe piaţă’ ne este folositoare! Este indicat să o consumăm cu discernământ! Bineînţeles că totul depinde de scopurile noastre, dar vorbesc acum în numele celor care caută să-şi refacă legătura conştientă cu SINELE lui Superioare şi prin ele (deoarece sunt mai multe) cu Dumnezeu / Sursa… şi astfel să se reintegreze în Creaţie!!

Evident că afirmaţiile de mai sus nasc o mie şi una de întrebări foarte bine venite…
“say whaaat?! $%^#^” 😀 … Vă las pe voi să cugetaţi la implicaţiile lor!

Negând status quo-ul aceste afirmaţii deschid orizonturi nebănuite… şi pentru prima dată după foooarte multă vreme informaţia este disponibilă celor interesaţi! O parte va fi prezentată pe acest blog…

Să ne fie de folos!

ps: Pasajele lipsă conţin termeni şi idei care nu pot fi înţelese pe baza conştinţelor prezentate pe blog până în momentul acestei postări.

[UPDATE] De când am postat articolul simt nevoia să mai elaborez ideile…  aşa că ‘sunt nevoit’ 🙂 să completez cele spuse mai sus în următorul articol : Implicaţii ale art. Distorsiuni intenţionate ale Învăţăturilor Sacre