NU avem nici o certitudine privind Biblia… doar ne prefacem

Bibliografia este aceeaşi :

Singura certitudine…
Biblia, însemnând “cărţile” (din greacă “tà biblía”), este o colecţie de cărţi despre care nu ştim de fapt nimic. Nu ştim cine le-a scris. Nu există nici o frază, nici un cuvânt al cărui autor să-l cunoaştem cu certitudine. Nici unul. Nu ştim când au fost scrise. Biblia a fost rescrisă după Exilul Babilonian (din sec 6 î.Hr) sau, potrivit unora, în această perioadă a fost scrisă pentru prima dată. Nu ştim cum au fost scrise iniţial. Chiar şi savanţii biblici israelieni de la Universitatea Ebraică a Ierusalimului spun că “singura certitudine pe care o avem despre Vechiul Testament este că ce citim noi acum nu este ce s-a scris original”… deoarece a fost rescrisă şi modificată de multe ori. Aceasta este singura certitudine pe care o avem. Nici măcar nu ştim cum se citea ce era scris. Limbile semitice, deci implicit Biblia, se scriu fără vocale, deoarece nu există caractere pentru vocale.’[1][2]

Masoreţii
‘Noi credem că deoarece Biblia a fost scrisă acu mii de ani, a fost aranjată în felul în care o cunoaştem tot atunci. De fapt Biblia actuală a fost stabilită / definită (abia) între secolele 6 şi 9 d.Hr de familia lui Moshez ben Aaron ben Asher. Aceştia reprezentau şcoala din Tiberias (pe malul Mării Galilee) şi erau în conflict cu alte familii care reprezentau alte şcoli, cea Palestiniană, cea Samaritană şi cea Babyloniană. Aceştia au câştigat şi ca urmare acum avem Biblia creată de ei. Dacă ar fi câştigat alţii acum aveam o Biblie potenţial diferită… De ce ?! Pentru că Biblia originală a fost scrisă ca o secvenţă continuă de consoane, fără vocale! Munca masoreţilor, cunoscuţi şi ca păstrătorii tradiţiei, a fost:

  1. să împartă / divizeze şirul de consoane şi să determine cuvintele (în condiţiile în care împărţirea şi stabilirea cuvintelor se poate face în multe moduri)
  2. să introducă vocale, care nu erau acolo iniţial, ceea ce de fapt înseamnă introducerea semnificaţiei cuvintelor!

Însă aceşti domni nu şi-au pus problema lingvistică… ei erau interesaţi de introducerea ideilor lor teologice. Şi asta au făcut![4]

‘În zilele noastre, o parte din exegeţii ebraici sugerează alte vocale, schimbând în mare măsură sensul. Şi sunt liberi să facă asta, deaorece nimeni nu ştie cum se citea iniţial. În schimb eu, nu schimb nici măcar un punct, deoarece voi fi criticat aspru. Mie mi se spune, aceasta este Biblia, cea a masoreţilor, pe aceasta trebuie să o folosesc. Pe aceasta am folosit-o când am făcut traducerile pentru Editura Sao Paolo. Am respectat întotdeauna vocalizarea masoreţilor. Dar exegeţii evrei, ca şi custozi direcţi, sunt liberi sa o schimbe.

Să vă dau un exemplu: aici scrie “TVL(n.tr. pentru vizualizare vedeţi Partea a 2-a de la 2:15). Limba ebraică este alcătuită din aproximativ 500 de astfel de rădăcini de 3 consoane, unele având 4 sau 2. Dacă punem două puncte succesive sub fiecare din primele două caractere, devine “TEVEL”, însemnând “Pământ” sau “Univers”. Dacă mai punem un punct sub cele două, astfel încât să formeze un triunghi, obţinem tot “TEVEL” dar cu o semnificaţie total diferită: “raport sexual dintre o femeie şi un animal” sau “raport sexual dintre noră şi socru”. Deci înţelegeţi? Nimeni nu cunoaşte semnificaţia originală…

Ne prefacem
…ca urmare, în legătură cu Biblia noi ne prefacem… Ne prefacem că cea pe care o deţinem este cea originală. Ne prefacem că aşa se citea. Ne prefacem că ştim că asta a vrut să spună. Ne prefacem, că credem, că autorii sunt cei despre care vorbeşte tradiţia. ÎNSĂ, doar ne prefacem.’[2]

Cartea lui Isaia
‘Isaia este cel mai important profet. Cartea lui are 66 de capitole. Atribuim lui Isaia capitolele de la 1 la 39 deoarece, învăţătorii pontifici spun că, nu avem nici un motiv serios de a nega acest lucru. Nu pentru că ştim! Deja ştim că cel puţin 10 capitole nu au fost scrise de el. Capitolele de la 40 la 55 au fost scrise de Deutero-Isaiah, o bună invenţie, deoarece înseamnă “al doilea Isaia”. Dar acest Deutero-Isaiah a scris 200 de ani mai târziu decât primul. Capitolele de la 56 la 66 au fost scrise de Trito-Isaiah, al treilea Isaia, la câteva decenii după al doilea Isaia. Cu toate astea noi le numim pe toate împreună “Cartea lui Isaia”.

Dacă v-aş spune că “Infernul” din “Divina comedie” a fost scris de Dante, deoarece nu avem motive să negăm asta, “Purgatoriul” a fost scris de Deutero-Dante două secole mai târziu, iar “Paradisul” a fost scris de Trito-Dante câteva decenii şi mai târziu, iar la final v-aş spune: ca urmare, Divina comedie a fost scrisă de Dante Alighieri! Ce aţi spune? Exact asta este situaţia cu Cartea lui Isaia. Profeţiile mesianice sunt în Deutero-Isaiah, al doilea Isaia, despre care evident nu ştim nimic şi nu avem idee cine a fost.

Nu ştim nimic, deci ne prefacem.

Nu ştim nimic despre această carte (Biblia) şi totuşi afirmăm că, în primul rând, cei care au scris-o, şi nu ştim cine au fost, au fost inspiraţi de Dumnezeu, iar în al doilea rând că, aceştia au vrut să zică altceva decât ce au scris! Deci domnilor, aici imaginaţia a luat-o razna!

De aceea zic: dacă nu ştim asta, nu ştim aia, nu ştim aialaltă, cel puţin să citim ce scrie! Că altfel ajungem pe tărâmul Albei ca Zăpada şi a celor şapte pitici, ceea ce este foarte posibil de altfel, deoarece Biblia, aşa cum este documentată de arheologia israeliană, ne-a spus o gramadă mare de rahat. Măreaţa poveste a cuceririi tărâmului făgăduit nu s-a întâmplat niciodată. Măreţele regate ale lui David şi Solomon nu au exista niciodată. Ele erau nişte ‘domnii’ tribale mărunte. Iar când regatul a fost divizat după moartea lui Solomon, ei nici măcar nu vorbeau ebraica. Vorbeau un dialect canaanean sub-fenician… în “regatul lui Israel”.’[2]

Mit şi legendă vs adevăr divin
‘Toate poveştile despre origini nu sunt altceva decât copii re-elaborate ale unor texte antice Sumerian-Akkadiene sau Feniciene. În special Geneza este copiată din Atrahasis, Enuma Elish şi Epopeea lui Gilgamesh. Când studiem la şcoală istoria sumeriană suntem învăţaţi că acestea sunt doar alegorii, mituri şi legende. Însă Geneza ne este prezentată ca “adevăr inspirat de Dumnezeu”. Deci am ajuns în situaţia absurdă în care susţinem că originalele sunt mituri, iar copiile sunt adevărul inspirat de Dumnezeu.’[1]

Ei au construit un mit! Un mit care merită, cel puţin, examinat… cu o minte deschisă şi calmă, ţinând cont că Biblia este o carte pe care un popor a folosit-o pentru a-şi înregistra istoria şi ca orice carte de istorie, inclusiv cele scrise în zilele noastre, conţine şi adevăr, dar nu tot Adevărul. Dar, dacă vrem să dobândim din această carte adevăruri absolute, de care depinde viaţa noastră eternă, lucrurile devin serioase.

Date fiind premisele, reacţia omului ar fi să zică că Biblia trebuie aruncată la gunoi. Dar, deoarece Bibia guvernează o mare parte a planetei, direct sau indirect, merită să ne ocupăm de ea, luând în considerare cel puţin ce este scris şi nu doar interpretarea. Apoi fiecare poate să-şi facă propria părere. Dar pentru a vă putea face o părere trebuie să ştiţi ce este scris, deoarece altfel veţi trăi doar cu interpretarea şi riscul e mare.

Nu este deloc întâmplător că, cel puţin între 1200 şi 1800, Biserica interzicea citirea Bibliei. Era interzisă chiar şi deţinerea Bibliei. Şi mai presus de orice era interzisă deţinerea unei Biblii traduse în limba maternă / dialectul local. (n.tr. deci acţiunea lui Martin Luther de a traduce Biblia în germană a fost o sfidare de cel mai înalt nivel!). Asta pentru că, după cum ştiţi, latina era cunoscută doar de învăţaţi, deci nu putea fi înţeleasă de oamenii din popor. În schimb dacă deţineai o Biblie în limba maternă puteai fi persecutat de Inchiziţie. De ce? Pentru că dacă oamenii ar fi citit-o exista riscul să o înţeleagă, deoarece nu suntem proşti. […] Acest lucru nu se putea permite.

Fac asta de 6 ani. De ce, în aceşti 6 ani, mi s-a spus în toate modurile posibile că nu ar trebui să fac această lectură? De ce? Dacă abordarea mea este ignorantă, de ce deranjează atât de mult? Dacă este o stupiditate toată lumea va înţelege asta, nu? Adevărul este că poate nu este chiar aşa stupid.

Exerciţiu de citire
Vă dau acum câteva indicaţii despre cum să citiţi Biblia, pe care o aveţi acasă, respectând întocmai textul:

  • când întâlniţi termenul “Dumnezeu”, care în limba ebraică nu există, puneţi termenul “Elohim”, pe care l-au folosit autorii evrei şi nu puteţi fi mai corecţi. Nu întrebaţi ce înseamnă, pentru că nimeni pe lumea asta nu ştie. S-au propus multe traduceri. Toate sunt adevărate şi toate sunt false, deoarece nimeni nu ştie care e cea corectă. Deci nu întrebaţi, mai ales că veţi înţelege mai târziu că nu contează.
  • când întâlniţi “cel mai înalt”, trebuie să-l înlocuiţi cu “Elyon”, termenul ebraic tradus întotdeauna prin “cel mai înalt”. Această traducere este măcar justificată, deoarece “Elyon” este adjectiv care înseamnă “ceva ce stă deasupra” […].
  • când întâlniţi “domn” / “stapân” sau “etern” trebuie să le înlocuiţi cu “Yahweh”, tradus întotdeauna prin “domn” sau “etern”.
  • când întâlniţi termenul “spirit” trebuie să-l înlouiţi cu “ruach
  • când întâlniţi termenul “glorie” trebuie să-l înlocuiţi cu kavod

Deci, traducerea lui “Elohim” prin “Dumnezeu” este fantezie pură. Traducerea lui “Yahweh” prin “stăpân” sau “etern” este fantezie la putearea n, deoarece nu au nici o legătură, în nici un fel. “Yahweh” poate, poate, poate vine dintr-o radăcină a verbului “a fi”. Unii rabini, profesori docenţi universitari nu clerici din parohii mărunte, afirmă că “Yahweh” este transpunerea în scris a exclamaţiei pe care o pronunţau când îl vedeau sosind: “Iată-l!”. Un rabin senior din Templul Sinai din Los Angeles certifică asta. Dar nu ne punem problema semnificaţiei deoarece nu putem să o rezolvăm. Noi respectăm autorii evrei şi înlocuim traducerile acestea fantastice cu termenii originali. Aşa nu vom avea probleme. Dacă încercăm să traducem intrăm în tunelul interpretării şi trebuie să explicăm de ce am tradus într-un anume fel. Astfel putem pierde decenii discutând cum ar trebui tradus “Elohim”. Citez câteva din traducerile obişnuite “legiferatorii supremi”, “cei puternici”, “cei din înalt”, “cei luminoşi”, dar apoi trebuie să explicăm, în timp ce nouă nu ne pasă. Noi ştim că Biblia vorbeşte de aceştia (Elohimi).

Deci citiţi Biblia pe care o aveţi acasă fără să vă intrebaţi ce înseamnă aceşti termeni, fără să-i traduceţi, doar urmăriţi ce spune contextul de fiecare dată când îi întâlniţi.[2]

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s